Steliștii nu au reușit să-i înduplece pe rapidiști să mărească numărul de bilete rezervate lor de la 406 la 600. Gazdele motivează că s-au tipărit doar 8.000 de tichete din motive de securitate, pentru că nu s-au terminat lucrările de consolidare la stadion.
La ședința tehnică de ieri dimineață, doar Narcis Răducan a fost prezent din partea clubului Steaua. „Am aflat că nu avem voie cu tobe, bannere, steaguri, deci nu putem face nicio coregrafie. Dar am auzit că galeriei rivale i se permit toate aceste lucruri. Mai mult, Zotta nici nu recunoaște semnătura lui Taban de pe contractul încheiat anul trecut. Am putea să-i acuzăm de fals atunci”, a replicat liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustață.
Până la urmă, la ședința de ieri s-a decis ca steliștilor să le fie rezervate cele 406 bilete până duminică la ora 12:00, între timp ei urmând să hotărască dacă vor însoți echipa în Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER